Să-mi bag pula, nu ştiu ce titlu să pun

Nici nu ştiu dacă acest proiect mai iecsisteşte, ca n-am mai intrat pă site-ul ăla anost de o veşnicie. Am avut şi eu trebi, munci, iubiţi dă satisfăcut, preteni dă futut în gură, boli dă vindecat şi toate cele. Am intrat azi pe amdoar18ani şi a trebuit să dau vreo 5 pagini ca să găsesc ceva interesant, şi asta nu pentru că s-au trezit căcaţii la realitate şi s-au lăsat dă scris, ci din cauziunea faptului că scriu numa chestii gen “a venit Vama nu-ştiu-unde şi a făcut şou”, “facem nu-ştiu-ce eveniment cu cărţi şi chestii”, “nu-ştiu-ce film romedie comantică îi bun”, etcetera etcetera. Cine pana mea s-ar lua de aşa ceva? E mult sub nivelul meu, nu comentez chiestii care mă plictisesc. Comentez chestii hazlii pentru că mă amuză, doh.
Aşeaaa. Şi am intrat azi şi am văzut o treaba scrisă de donşoara aia cu nume de pizdă, Patty or someshit. Ea face recenzie la Viaţa pă un Peron de nea Paler. Ea face recenzii. Toţi proştii fac recenzii în ultima vreme, jur. Eu n-am mai pomenit aşa ceva. Habar n-au cu ce se mănâncă, se trezesc ca Jack în Titanic cu multe tachimuri (accentul e pe U, ca să sune ca şi cum ar fi în japoneză) pe care nu i-au învăţat mămicile lor să le folosească.

Pe cuvântul meu de fumeie că nu vreau să trollez în postu ăsta. Ia hai să vedem unde-ai greşit, Patty.

Am tot stat, uitându-mă în gol la fila albă de pe acest calculator, în care eu ar trebui să scriu o așa-zisă „recenzie”. Am scris ceva, apoi am șters. Apoi am scris altceva… și iar am șters. Și am realizat că eu nu prea știu ce să scriu despre cartea aceasta. —- rezultă tot ce ai scris după asta e în zadar. Niciodată nu începi cu “nu ştiu ce să scriu despre cartea asta” dacă faci o recenzie. E LEGE. Faci o recenzie care va fi publicată (Dumnezeu ştie de ce!), deci ai o idee în cap despre ce ai putea să scrii. Ştii deja ce puncte ai vrea să atingi.

E ciudat sau poate nu, însă atunci când o carte este foarte bună, parcă nu prea mai e loc de comentarii. Poate că vouă vi se pare normal acest lucru sau poate că nu înțelegeți ce tot „aberez” eu aici, ce încerc eu să zic, până la urmă, de ce vă irosesc timpul? —– mult vorbit degeaba. Nu mă interesează ce ţi se pare ţie, că nu-s mă-ta. Pe niciun străin nu o să-l intereseze. El vrea să citească o recenzie, în cacat. Şi pe lânga asta, niciodata nu spui “poate nu vă interesează ce aberez eu aici”. Long talk de copil mic, treci la subiect. Dacă eşti în dubiu şi ai impresia că nu o să-i doară nici în pulă, nu împărtăşi.

Mă amuză faptul că întotdeauna când mă apuc să scriu un articol, îmi vin o mie de idei de dezbătut, pe lângă tema principală despre care ar trebui să scriu. Și, dacă ar fi după mine, aș tot scrie fără să mă opresc despre alte lucruri care derivă din ceea ce trebuie eu să scriu. Și totuși, întotdeauna îmi amintesc că pe cititor nu îl interesează lucrurile astea sau că, pur și simplu, nu trebuie să scriu despre asta. —- Eu am dat click pe “Viaţa pe un peron”, nu pe “Jurnalul unei adolescente confuze care are tentative de scris”.

Accentul nu se pune pe desfășurarea acțiunii, ci tocmai pe stagnarea acesteia într-un pustiu, în care omul este forțat să rămână doar el cu amintirile și cu reflecțiile sale. În cazul acestei cărți, pustiul este reprezentat de un peron părăsit, în care nu vine și nu pleacă niciodată vreun tren, în care ceasul nu merge, în care pe un panou sunt scrise dățile plecărilor și sosirilor, însă nu și destinațiile. — în mare, paragraful ăsta e ok. Ai făcut o introducere, ai explicat cam pe ce se bazează. Iar cel mai important, ai început recenzia.

Îl puteți considera un roman atipic pentru literatura românească postdecembristă, ce pune accent pe relatarea întâmplărilor petrecute în „obsedantul deceniu”, viziunea fiind realistă, tradițională. — nu te băga la chestii d-astea. Nu ai citit toate cărţile literaturii româneşti postdecembriste ca să spui că e atipic. Dacă nu esti un adevărat cunoscător nu te băga, pentru că te faci de cacat.

El – în roman nu i se dezvăluie numele – trăiește din obsesii (printre care șahul, mersul pe bicicletă, muzica) și sfârșește cu cea de a fi judecător și decide să își prezinte întreaga viață unui „auditor” reprezentat de cititor, sperând că la sfârșit va fii judecat corect. Pledoariile sale relevă însă un fapt crud, dar adevărat: nimeni și nimic nu poate fi judecat corect. —– OMFG l-ai omis pe Robespierre. El îi obsesia principală.

Acest roman poate fi considerat și absurd, însă după ce citești realizezi că prezintă subtil ideea incapacității de opțiune a unui individ într-o societate. Arată de asemenea că izolarea și fuga nu sunt o soluție. Societatea înghite totul, mai devreme sau mai târziu. Fuga nu arată decât lașitate și nu te face cu nimic mai inocent. —- Acest roman nu poate fi considerat absurb, decât de către nişte copilaşi proşti care n-au citit altceva în afară de Jules Verne. Tu lor li te adresezi? Ăsta-i targetul? Absurd de ce? Romanul pune în lumină gândurile unui om deştept a cărui minte se chinuie să-l păstreze raţional chiar şi în pustiu, acolo unde nici măcar nu-şi da seama dacă mai e viu sau nu. Romanul ăsta-i un amalgam de truisme şi obsesii ale unei persoane care dintotdeauna a fost puţin sick in ză hed. Personajul e foarte instabil, iar cei care “n-au fost ACOLO” l-ar numi un geniu.

În acest roman, oricare dintre noi se poate regăsi. Întrebările, nelămuririle, gândurile ce le avem cu toții, doar că poate nu le putem exprima la fel de frumos ca Octavian Paler. Nu cred că are rost să mai zic asta, dar o să o fac totuși: „Viața pe un peron” este un roman ce ar trebui citit de toți românii. — draga mea, toate cărţile ar trebui citite de către toată lumea, indiferent cât de proaste sunt. Trebuie să culturalizăm toate celulele din noi.
Până şi cei mai deştepţi oameni ai lumii ăsteia sunt nişte proşti pentru că nu pot desluşi cel mai simplu mister: motivul existenţei noastre. Nu spun că dacă citim o să fim Dumnezeu şi vom cunoaşte adevărul absolut. Spun doar că acest creier pe care noi il ţinem numai ca să ne umple balonul ăsta de piele de care suntem atât de mândri trebuie antrenat. Şi nu, nu toţi îşi pun întrebările şi nu toţi au nelamuririle personajului din carte.

Trebuie să mai creşti. Ştiu că probabil nu par eu in postul ăsta. Am vrut numai să-ţi dau nişte sfaturi. Dacă mai doreşti să-mi dau cu părerea despre textele tale, da-mi un mail. Vorbesc foarte serios. E foarte trist să-i văd pe toţi netalentaţii autodenumindu-se scriitori şi artişti… Toţi pulifricii, toţi căcănarii care habar n-au să lege doua vorbe. De asta am facut site-ul asta. Din ură pentru generaţia voastra. Poate, odata, o sa te apreciez pentru o recenzie.

Omege RoBlogFest!

După ce ieri seară mi-am mişcat curul ferm in cocălăria aia de Fratelli la mega-evenimentul RoBlogFest 2010 şi m-am întâlnit cu Nea Ariel care mi-o zis să mai scriu pe acest blog pe care numai el îl citeşte, am decis să mai scriu, ca să-i fac pe plac. Mi-a plăcut de Nea Ariel, e mai mic decât mine la înălţime şi e un pacifist foarte simpatic. Jur. După ce coşmarul blogosferei a-ncercat să-şi evidenţieze masculinitatea exacerbată prin acţiunea de “a scuipa”, care mie-mi pare foarte masculină, gen, Nea Ariel a vrut să intervină pentru a aplana conflictul. Păcat că-i o flegmă mică dă om. El are intenţii bune aşa, zic, da mai mişto ar fi fost să vină cu o idee gen “hai să-l batem pă Sebi!”. Ar fi fost cu muuuult mai hazliu şi mai Rambo gen. (Nu, n-am văzut Rambo. Da toată lumea vorbeşte dă el cu chiloţii uzi)

După această seară am o serie de întrebări.
Întrebarea numărul 1: Ariel mâţule, tu cum căcat reuşeşti să-ţi cari dread-urile alea la cât de sfrijit eşti, mamă? Par grele, nuş.
Întrebarea numărul 2: Câte analize dă Jaggermeister sau cum se scrie oi fi băut? Oare mai ţine minte careva?
Întrebarea numărul 3: Ce diareea murlocului turbat înseamnă Daily Cotcodac? Nu pă bune. Mi-e prea lene să dau un sărci pă Google.
Întrebarea numărul 4: Ariel, zi sincer, m-ai fute? Dă un mail să nu vadă obosita aia de gagică-ta.
Întrebarea numărul 5: Unde-o fost mă Vecinu de la 9 sau cum l-o chema? Că voia el să-mi facă ceva, shut sau gen, nush ceva cu fotbal şi aseară ar fi avut minunata ocazie.
Întrebarea numărul 6: A furat careva o pereche de ochelari? Să-l fut în toate găurile dacă da.

Bă, şi cam atâta. Persiluţ n-o venit la RoBlogFest, me scuzi, da lasă că ai avut ocazia de a mă cunoaşte pe mine în carne şi oase. Aaaaa, şi PS: Facem tricouri! Pe care o să le port şi eu şi Persiluţ când dormim! Defapt nu, că io dorm goală. Pana mea.

Draga Livia,

Esti o tarfa proasta si incompetenta.

Un prim argument ar fi faptul ca ai un blog cu 3 posturi in 3 luni.
Un al doilea argument ar fi ca te bucuri cand un sofer de autobuz iti deschide usa la stop ?! Pai spera si el la o muie, doar nu o face degeaba. Cam cum speri tu din partea amdoar18ani.ro sa te primeasca la ei in grajd, mancand cacat pe blogul asta. Sa il lingi in cur pe Guru Ariel in timp ce curvulita de Malina ii face o muie, din peisaj nelipsind Palmierul. El sa va faca poze.
Nu in ultimul rand, esti proasta si incompetenta pentru ca nu ai sesizat ca eu scriu fara diacritice.
In legatura cu greselile gramaticale – scriem cum vor pulile noastre. Daca ne-ar fi interesat, probabil ca am fi editat posturile. Deci iar esti proasta.
In concluzie, sa-mi sugi pula.

De ce este Mălina o ratată? partea a doua

Ha! N-o să scriu la niciun amdoar18ani, nu-mi pângăresc fiinţa cu o chestie ca asta. Aşa că vă rămâne să luaţi întreaga umanitate la puricat ca să mă găsiţi. Poate nici nu vreţi momentan, dar credeţi-mă, o să o faceţi din suflet după ce-o să vă enervez destul.

Îmi place titlul pentru că n-are legătura cu ce tocmai am scris. Sunt aşa culeanu.

De ce este Mălina o ratată

…pentru că nici nu are vârsta necesară pentru accesarea acestui weblog. 14 ani mă?

Uite, o să fac o treabă inteligentă. O să vorbesc cu cei de la amdoar18ani cu mare interes pentru ce fac ei acolo. O să încep să scriu la amdoar18ani şi o să ajung să acaparez site-ul. Şi după o să rad foarte tare de ei, că nu s-au prins.

Pont: n-am optişpe ani, am mai mult de-atât. Aşa, ca să vă fie mai uşor să mă ochiţi.

Chestii despre iubire, cică

Ţin să-i anunţ pe cititorii ai acestui blog că sunt beată, ceea ce este complet relevant si interesant. Atunci când sunt beată toate atributele îmi cresc cu vreo +6, văd totul mai clar şi am o mai mare durere în pula pe care n-o am faţă de obicei. Chestia interesanta e că sunt beata la prânz, ceea ce îmi dă puţin de gândit. Nu sunt beţivanca, doar îmi place să beau. Nu mi se pare importantă ora; dacă beau de dimineaţă dorm mai bine la prânz şi mă pot odihni pentru seara care vine, ca să pot să mă mai îmbăt o tură. La muncă nu-i panică, niciodata n-am avut chestii importante de făcut acolo. Îmi folosesc talentul din născare ca să trăiesc, ceea ce-i ok, zic io. Cred că folosesc prea des “ceea ce”. Hmm, oricum mă doare în pula.

Aşaaaaaaaaa… Hmm, despre ce voiam eu să scriu oare? Ah, da! Despre o tipă, nuştiu exact cum o cheamă că-s prea beată să mă uit la autor. E una dintre ălea care scriu pă blogu pe care eu şi cu ăstălant îl luam la pula. Am doar 18 ani sau gen. Aşaaaaa. Tipa scrie despre iubire, gen. Iubirea aia pentru care te tai pă vene, iubirea care te dă peste cap în aşa hal încat nu mai pot trăi viaţa dupa ce-o simţi. Iubirea din cauza căreia TE DĂRUIEŞTI (repet: te DĂRUIEŞTI) persoanei iubite. O laşi pe persoană să aibă acces la pizda ta care-i extrem de valoroasă pentru că de la Adam şi Eva am fost învăţaţi s-o ascundem. Şi pula în cazul bărbaţilor, organ care oricum nu contează pentru că bărbaţii îl scot la înaintare oricând au ocazia.

Fuck, sunt prea beată ca să mai scriu corect cu diacriticele astea infecte. Să-mi fut una. Aşeaaa. Unde rămăsesem? Deci. Dăm copi peist mai bine şi după zic ce am de zis.

Sunt de o săptămână împreună. E fericită alături de el. E singurul care poate să o facă să tremure doar când îl vede, să îi înmoaie tot corpul, să îi facă inima să bată mai tare… şi mai tare… şi mai tare… Lângă el se simte femeie, şi în acelaşi timp se simte un copil răsfăţat. Însă el oare o iubeşte?

Unu la mână, gen. “Sunt de o săptămână împreună” şi cu “oare el o iubeste” şi cu “lângă el se simte femeie” nu prea se pupă, zic. Zic pentru că o pizdulice n-are cum să se simtă femeie, o relaţie de-o săptămână e o frecţie la o pulă de ghips şi numai o femeie extrem de proastă nu-şi dă seama dacă ăla o iubeşte sau nu. Se vede. Se vede cam prin felul în care se uită la tine, te atinge, vorbeşte cu tine. Se vede cam prin tot. Dacă tot eşti tu gen femeia înţeleaptă cum căcat nu-ţi dai seama dacă gagică-tu te iubeste sau nu? Cum să nu-ţi dai seama? Tre sa fii bătută în cap. Hmm, sau poate tre doar să ai 16 ani. Aoleo, scuzaţi. Eu vorbesc aicea de relaţii. Nu-i pă temă. Habar n-are autoarea asta al cărei nume n-am chef să-l caut ce-i aia. Oare-i virgina? Zi, pisi, dacă intri aicea. Asl pls. Poţi să ignori SL, doar A-i de bază. Hahaaaaaaa, vai ce beată sunt. Omege.

După prima ieşire în club au constatat că au şi un prieten comun, Cristi. Acesta o luă de mână şi se îndepărtară puţin de Dan.

Aoleo! M-am plictisit. Cred c-o să adorm cu capu pe masă.

“Deci, Uite ce e… eu vă respect pe amândoi, căci sunteţi prietenii mei. Dar noi doi ne ştim de mici, şi de aceea îmi permit să-ţi dau un sfat: mai bine nu o lungi cu el! E un… scuză-mi expresia, dar numai asta îmi vine în minte, ştii că nu-mi plac neologismele, prefer să vorbesc româneşte, e un curvar. Şi pe deasupra o să se însoare acum, la începutul lui septembrie, cu o fătucă de la el din cartier, pe care a lăsat-o însărcinată… dar asta nu înseamnă că nu a mai avut aventuri sau că nu va mai avea, barbaţii ca el nu se potolesc niciodată…”
Fata a început să plângă şi a părăsit clubul.

…zise el, prietenul care vrea s-o fută, care întâmplător e preten cu ăla pe care ea îl iubeşte.

A doua zi. Disperat că ea nu i-a răspuns la zecile de apeluri şi mesaje, şi-a permis să vină la ea acasă. Uşa s-a deschis. Fata păşi uşor. Îl privi cu ochii în lacrimi. El a vrut să o ia în braţe, dar ea l-a respins. I-a dat o palmă.

“Eşti un nemernic!”
“De ce? Pentru că te iubesc ? ”
“Mă iubesti?”
“Da, te iubesc, din prima clipă!

A doua zi. Punct. E ca şi cum ai zice “Bond. James Bond”. Am înţeles tot prin acel “a doua zi” – punct. M-ai luminat forevăr end evăr. Şi căcaturile alea cu “da, te iubesc din prima clipă” sunt gen din “Pe aripile vântului”? De unde căcat le scoţi, fei, adolescentă neînteleasă de pă motoare? Iubirea asta, mă… Cât de uşor aruncă pulifricii ăştia cu cuvântu ăsta. (da, ştiu că-i cacofonie. da îs prea beată să mă gândesc la altă formulare)

“Dar nu e de ajuns să ma iubeşti! Ai o fată care te iubeşte şi te aşteaptă acasă la tine, nu în garsoniera aia în care m-ai dus şi în care m-am dăruit ţie… O să ai un copil. Nu e de ajuns să mă iubeşti. Oamenii spun că atunci când iubirea e adevarată, nu sunt bariere care să stea în calea acelei iubiri, nu ştiu daca e adevărat, în cazul altora poate o fi, dar eu… Eu te iubesc sincer, şi nu pot să accept asta. Nu pot! Nu e de ajuns să mă iubesti, între noi nu pot fi minciuni şi nici alte persone. Un copil nu are nicio vină. Nu am niciun drept să-l iau de langă tine! “

“Dar nu înteleg de ce ai apărut în viaţa mea acum, cand vroiam să mă aşez la casa mea… De ce nu puteai să stai acolo, în umbră? De ce?”
Ea începu să plângă. De data asta îl lăsă să o ia în braţe.
“Te iubesc!” îi spuse el.
“S-a sfarşit! Te rog să pleci acum…”
Şi a intrat în apartament, lăsându-l singur în faţa uşii.

S-a sfârşit! Vai dă capu meu, cumetre. Mor mă.

“Doamne, nu-l pedepsi, n-a fost… n-a fost să fie. Va fi o vreme… când îi voi lipsi.. când va căuta un surâs dar nu-l va gasi… când va vrea o vorbă, dar va primi tacere… când va vrea lumină, dar va gasi doar întunericul din sufletul său.. când va vrea o alinare, dar va primi reproşuri… când mă va vrea pe mine.”

Şi se aruncă de pe stancă.

:| S-a aruncat de pe stâncă în apartament? Cum căcat? Am văzut io o reclamă de la Glade în care era odorizantu pizdii în formă de piatră… Da’ pana mea. Aoleo, ce text prost. Şi ce beată sunt. Nici nu-s în stare să fac mişto de-un text prost. Revin altădată, trează. Pup toţi fanii mei!

Mdea.

Echipa Virgina – continuare – exclusiv Gland

 

Nu gladiator, nu gladiola, ci gland. Tu, varf de lance pe amdoar18ani.ro, esti varf de pula aici. Pasionat de “ortografie, aristrocraţi, tramvaie si vaci?” Hmm.
Pasionat de ortografie si de “aristrocraţi”? In acelasi timp? Iti place sa scrii corect limba romana, ok? Pai ar fi cazul sa-ti corectezi propria-ti descriere. Sunt “aristocraţi”, nu “aristrocraţi”. Si abia apoi, te vei putea descrie fara sa devi penibil din primul rand al maretei tale opere. In al doilea rand, e ceva in neregula cu poza ta. Chiar tu esti? Pari destul de departe de 18ani, ca varsta. Dar tu ai starea de spirit ca la 18! Ceea ce e absolut genial! Probabil cand aveai 18ani te simteai ca la 12-13?!