Archive for February, 2010

De ce este Mălina o ratată

…pentru că nici nu are vârsta necesară pentru accesarea acestui weblog. 14 ani mă?

Uite, o să fac o treabă inteligentă. O să vorbesc cu cei de la amdoar18ani cu mare interes pentru ce fac ei acolo. O să încep să scriu la amdoar18ani şi o să ajung să acaparez site-ul. Şi după o să rad foarte tare de ei, că nu s-au prins.

Pont: n-am optişpe ani, am mai mult de-atât. Aşa, ca să vă fie mai uşor să mă ochiţi.

Chestii despre iubire, cică

Ţin să-i anunţ pe cititorii ai acestui blog că sunt beată, ceea ce este complet relevant si interesant. Atunci când sunt beată toate atributele îmi cresc cu vreo +6, văd totul mai clar şi am o mai mare durere în pula pe care n-o am faţă de obicei. Chestia interesanta e că sunt beata la prânz, ceea ce îmi dă puţin de gândit. Nu sunt beţivanca, doar îmi place să beau. Nu mi se pare importantă ora; dacă beau de dimineaţă dorm mai bine la prânz şi mă pot odihni pentru seara care vine, ca să pot să mă mai îmbăt o tură. La muncă nu-i panică, niciodata n-am avut chestii importante de făcut acolo. Îmi folosesc talentul din născare ca să trăiesc, ceea ce-i ok, zic io. Cred că folosesc prea des “ceea ce”. Hmm, oricum mă doare în pula.

Aşaaaaaaaaa… Hmm, despre ce voiam eu să scriu oare? Ah, da! Despre o tipă, nuştiu exact cum o cheamă că-s prea beată să mă uit la autor. E una dintre ălea care scriu pă blogu pe care eu şi cu ăstălant îl luam la pula. Am doar 18 ani sau gen. Aşaaaaa. Tipa scrie despre iubire, gen. Iubirea aia pentru care te tai pă vene, iubirea care te dă peste cap în aşa hal încat nu mai pot trăi viaţa dupa ce-o simţi. Iubirea din cauza căreia TE DĂRUIEŞTI (repet: te DĂRUIEŞTI) persoanei iubite. O laşi pe persoană să aibă acces la pizda ta care-i extrem de valoroasă pentru că de la Adam şi Eva am fost învăţaţi s-o ascundem. Şi pula în cazul bărbaţilor, organ care oricum nu contează pentru că bărbaţii îl scot la înaintare oricând au ocazia.

Fuck, sunt prea beată ca să mai scriu corect cu diacriticele astea infecte. Să-mi fut una. Aşeaaa. Unde rămăsesem? Deci. Dăm copi peist mai bine şi după zic ce am de zis.

Sunt de o săptămână împreună. E fericită alături de el. E singurul care poate să o facă să tremure doar când îl vede, să îi înmoaie tot corpul, să îi facă inima să bată mai tare… şi mai tare… şi mai tare… Lângă el se simte femeie, şi în acelaşi timp se simte un copil răsfăţat. Însă el oare o iubeşte?

Unu la mână, gen. “Sunt de o săptămână împreună” şi cu “oare el o iubeste” şi cu “lângă el se simte femeie” nu prea se pupă, zic. Zic pentru că o pizdulice n-are cum să se simtă femeie, o relaţie de-o săptămână e o frecţie la o pulă de ghips şi numai o femeie extrem de proastă nu-şi dă seama dacă ăla o iubeşte sau nu. Se vede. Se vede cam prin felul în care se uită la tine, te atinge, vorbeşte cu tine. Se vede cam prin tot. Dacă tot eşti tu gen femeia înţeleaptă cum căcat nu-ţi dai seama dacă gagică-tu te iubeste sau nu? Cum să nu-ţi dai seama? Tre sa fii bătută în cap. Hmm, sau poate tre doar să ai 16 ani. Aoleo, scuzaţi. Eu vorbesc aicea de relaţii. Nu-i pă temă. Habar n-are autoarea asta al cărei nume n-am chef să-l caut ce-i aia. Oare-i virgina? Zi, pisi, dacă intri aicea. Asl pls. Poţi să ignori SL, doar A-i de bază. Hahaaaaaaa, vai ce beată sunt. Omege.

După prima ieşire în club au constatat că au şi un prieten comun, Cristi. Acesta o luă de mână şi se îndepărtară puţin de Dan.

Aoleo! M-am plictisit. Cred c-o să adorm cu capu pe masă.

“Deci, Uite ce e… eu vă respect pe amândoi, căci sunteţi prietenii mei. Dar noi doi ne ştim de mici, şi de aceea îmi permit să-ţi dau un sfat: mai bine nu o lungi cu el! E un… scuză-mi expresia, dar numai asta îmi vine în minte, ştii că nu-mi plac neologismele, prefer să vorbesc româneşte, e un curvar. Şi pe deasupra o să se însoare acum, la începutul lui septembrie, cu o fătucă de la el din cartier, pe care a lăsat-o însărcinată… dar asta nu înseamnă că nu a mai avut aventuri sau că nu va mai avea, barbaţii ca el nu se potolesc niciodată…”
Fata a început să plângă şi a părăsit clubul.

…zise el, prietenul care vrea s-o fută, care întâmplător e preten cu ăla pe care ea îl iubeşte.

A doua zi. Disperat că ea nu i-a răspuns la zecile de apeluri şi mesaje, şi-a permis să vină la ea acasă. Uşa s-a deschis. Fata păşi uşor. Îl privi cu ochii în lacrimi. El a vrut să o ia în braţe, dar ea l-a respins. I-a dat o palmă.

“Eşti un nemernic!”
“De ce? Pentru că te iubesc ? ”
“Mă iubesti?”
“Da, te iubesc, din prima clipă!

A doua zi. Punct. E ca şi cum ai zice “Bond. James Bond”. Am înţeles tot prin acel “a doua zi” – punct. M-ai luminat forevăr end evăr. Şi căcaturile alea cu “da, te iubesc din prima clipă” sunt gen din “Pe aripile vântului”? De unde căcat le scoţi, fei, adolescentă neînteleasă de pă motoare? Iubirea asta, mă… Cât de uşor aruncă pulifricii ăştia cu cuvântu ăsta. (da, ştiu că-i cacofonie. da îs prea beată să mă gândesc la altă formulare)

“Dar nu e de ajuns să ma iubeşti! Ai o fată care te iubeşte şi te aşteaptă acasă la tine, nu în garsoniera aia în care m-ai dus şi în care m-am dăruit ţie… O să ai un copil. Nu e de ajuns să mă iubeşti. Oamenii spun că atunci când iubirea e adevarată, nu sunt bariere care să stea în calea acelei iubiri, nu ştiu daca e adevărat, în cazul altora poate o fi, dar eu… Eu te iubesc sincer, şi nu pot să accept asta. Nu pot! Nu e de ajuns să mă iubesti, între noi nu pot fi minciuni şi nici alte persone. Un copil nu are nicio vină. Nu am niciun drept să-l iau de langă tine! “

“Dar nu înteleg de ce ai apărut în viaţa mea acum, cand vroiam să mă aşez la casa mea… De ce nu puteai să stai acolo, în umbră? De ce?”
Ea începu să plângă. De data asta îl lăsă să o ia în braţe.
“Te iubesc!” îi spuse el.
“S-a sfarşit! Te rog să pleci acum…”
Şi a intrat în apartament, lăsându-l singur în faţa uşii.

S-a sfârşit! Vai dă capu meu, cumetre. Mor mă.

“Doamne, nu-l pedepsi, n-a fost… n-a fost să fie. Va fi o vreme… când îi voi lipsi.. când va căuta un surâs dar nu-l va gasi… când va vrea o vorbă, dar va primi tacere… când va vrea lumină, dar va gasi doar întunericul din sufletul său.. când va vrea o alinare, dar va primi reproşuri… când mă va vrea pe mine.”

Şi se aruncă de pe stancă.

:| S-a aruncat de pe stâncă în apartament? Cum căcat? Am văzut io o reclamă de la Glade în care era odorizantu pizdii în formă de piatră… Da’ pana mea. Aoleo, ce text prost. Şi ce beată sunt. Nici nu-s în stare să fac mişto de-un text prost. Revin altădată, trează. Pup toţi fanii mei!

Mdea.

Echipa Virgina – continuare – exclusiv Gland

 

Nu gladiator, nu gladiola, ci gland. Tu, varf de lance pe amdoar18ani.ro, esti varf de pula aici. Pasionat de “ortografie, aristrocraţi, tramvaie si vaci?” Hmm.
Pasionat de ortografie si de “aristrocraţi”? In acelasi timp? Iti place sa scrii corect limba romana, ok? Pai ar fi cazul sa-ti corectezi propria-ti descriere. Sunt “aristocraţi”, nu “aristrocraţi”. Si abia apoi, te vei putea descrie fara sa devi penibil din primul rand al maretei tale opere. In al doilea rand, e ceva in neregula cu poza ta. Chiar tu esti? Pari destul de departe de 18ani, ca varsta. Dar tu ai starea de spirit ca la 18! Ceea ce e absolut genial! Probabil cand aveai 18ani te simteai ca la 12-13?!

Bun de luat la pula: Fata/Băiatul din maşină/tramvai/metrou

Dupa un post gretos, urmeaza o intrebare pe masura, bolduita si cu un font mult mai mare decat restul articolului. Aici e concentrata prostia.

“Am scris acest post pentru că sunt curios:

Tu la ce te gândeşti când observi fata sau băiatul din maşină?”

Dupa un post gretos si o intrebare gretoasa, urmeaza un comentariu gretos.

Malina says:

pai cam “ma gandesc la ce se gandeste acum, unde se duce, ce are in ghiozdan”

Te gandesti la ce se gandeste acum? Cum sa te gandesti la ce se gandeste acum? Si ai reusit? Te-ai gandit la ce s-a gandit?

Malina(sigura pe ea, isterica, se grabeste spre Baiat-din-masina): Stiu la ce te gandesti. Vrei un free hug. Stiu asta. Stiu!
Baiat-din-masina(oripilat de muia Malinei, un pic timid): Propun sa-mi iei pula-n obraji, ce zici, nu e asta tot hug? Mi-o iei in gura si incerci sa mi-o strangi cu obrajii.
Malina(se inroseste in obraji, semn ca e pregatita pentru actiune): Stiu din nou la ce te gandesti. Stiu ca vrei sa te pisi la mine in gura.
Baiat-din-masina(indignat, ridica degetul mijlociu plin de dispret): Ma pis pe tine.
Malina(isi da ochii peste cap): Ti-am spus deja ca stiu ca vrei sa te pisi la mine in gura, nu pe mine.

Te gandesti unde se duce? Cum pula mea sa te gandesti la asta? Ok. Daca va cobori la Piata Victoriei, ori schimba metroul, ori aici sta, ori aici invata, ori aici lucreaza, ori aici ia pranzul sau poate a coborat din gresala? Sau poate esti tu prea proasta incat iti pui asemenea intrebari.

Malina si ghiozdanul

Si, pentru ca nu a fost suficient de retardata cand a spus “ma gandesc la ce se gandeste acum, unde se duce” , a accentuat prin “ma gandesc la ce are in ghiozdan”. Cum cacat? Ce are in ghiozdan? Si daca nu are ghiozdan? Si daca are, cam care sunt sansele sa “ghicesti” ce are in ghiozdan? Are o sticla. Are o sticla, ok. Imediat ma gandesc ce are sticla in ea. E o sticla de Fanta. Dar ce are Fanta in ea? Dar daca are o pula in ghiozdan? O belesti si tu?

Malina la sex shop: as dori si eu un ghiozdan…

Cadou pentru tine, draga Malina, o tipa care incearca sa-si introduca ghiozdanul in pizda: http://farm1.static.flickr.com/4/4112685_8bee421e66.jpg

Xandir. Xander, pardon.

I’m on a never-ending quest to save my girlfriend!

După ce Drawn Together l-a confuzat şi l-a îmbârligat în substraturile propriei fiinţe, realizând defapt cine este, Xandir, pardon!, Xander se reîntoarce într-un mod spectaculos în vieţile noastre, dornic să ne înveţe chestii despre sex, în principal. Nu se cunoaşte încă limita cunoştiinţelor mentorului CARE ESTE, irefutabil şi iremediabil, gay. Acest neimportant detaliu  este umbrit de faptul că prinţesa Clara a avut grijE să-l înveţe multă sexologie. Păi din moment ce scrie aşa mă gândesc că numai prinţesa Clara putea să facă una ca asta. După partida de făcut-unghiile-cu-ojă-roooz din după-amiaza unei zile ca oricare alta.

Astăzi analizăm articolul “Sexul la 16 ani, obligaţie sau curiozitate”. Unu la mână, cum, mă pulă, sa fie obligaţie? Cine dracu te obligă să te fuţi? Poate baieţii ăia răi din filme gen Thirteen, din cărţi gen Jurnalul erotic al unei adolescente de 16 ani. Ăia care vin şi te iau cu “ce faci pisi? ce zici, imi sugi pula?”, după care toate fetişcanele rămân gen “daaaa, aş face orice numai să devin şi eu popularăăă, OMG!” Şi pe lângă asta, fetele de genul nici nu merită să se fută-n petale de trandafiri pentru Prima Oară, pentru că sunt proaste. Iar prostia se cam plăteşte.

Eu sunt Xander Lecca si incepand de astazi voi fi prezent langa voi. Pentru un prim articol am ales un mail primit in urma cu 4 zile, tema este “Sexul la 16 ani, obligatie sau curiozitate”. (Adicătelea tu primeşti mail-uri de la oameni care-ţi cer sfaturi despre sex? Dar cine eşti, Bebe Mihăescu? Pot să apelez şi eu la tine în cazuri de urgenţă, gen când nu-mi dau seama care-i diferenţa vizuală între un penis circumcis şi-un penis necircumcis? You know best, presupun.)

Astazi prietenul meu mi-a spus sa facem dragoste, ok mint, a spus “Hai sa facem si noi sex, sa fim ca toti ceilalti”, am ramas paf, nu voiam sa ma apuc de tampenii la 16 ani. 7 zile mai tarziu l-am vazut cu cea mai buna prietena a mea, sarutandu-se pe holurile liceului, banuiesc ca ei o fac deja… ma simt aiurea, dc o faceam si eu, poate nu ma parasea.
Ok, gen tu eşti o pizdă proastă, mi-e şi lene să mă iau de tine. Câte chestii ar fi de zis, gizăs. (…ăsta fiind mail-ul pe care nea Bebe Xandir l-a primit.) Hmm, staţi că m-a lovit: Ei i-a zis ASTĂZI prietenul că vrea sex, iar peste 7 zile ea l-a văzut cu prietena ei cea mai bună. Am descoperit cumva un nou Hiro, călător în timp şi spaţiu?

Viata la 14-16-18 poate fi complicata si plina de neprevazut. Domnisoarele isi doresc sa se maturizeze mai repede, sa fie daca se poate de la 16 ani, femei independente, iar viata lor sexuala sa existe cu adevarat.
Să mori tu?! În fine, tu ştii cel mai bine cum se simte o pizdă.

Top 5 GRIJI ce apar dupa debutul vietii sexuale:

1. Pe primul loc punem frica – Copii, ce am învăţat azi? Ăă, că frica e o grijă şi că ea apare dupa ce te fuţi.
2. Corpul tau incepe sa se modifice – Altă grijă mare. Oare ce tipă şi-ar dori să aibă ţâţe? Sau şolduri? Sau alte chestii de genu care sunt, ca din întâmplare, elemente pe care bărbaţii le apreciază? Ew.
3. Te ingrasi. – …la fel cum poţi să paţeşti dacă bagi prea mulţi chizburgări sau dacă deja eşti grasă.
4. Frica de a nu ramane insarcinata. – Vă daţi seama cât de nasol ar fi să nu rămâi însărcinată? Mereu am stat cu frica asta.
5. Intr-o zi iti trece cheful de sex. – Da, gen pe la 80 de ani. Beware!

Ce ar fi daca i-ai propune un TRADE: scumpule, dragule, iubi, buburuza mea horny, capsunica mea favorita, spune-i cum vrei, hai sa facem o pauza de la sex. O perioada sa nu o mai facem, sa vedem cum merge relatia noastra.

In cazul in care el spune, NU, atunci esti obligata sa-l parasesti, este clar ca se foloseste de tine, daca spune, BINE INCERCAM, inseamna ca ori chiar vrea sa vada cum este, ori mai tarziu te va forta sa o faci cu el.

Viata sexuala inceputa mult prea devreme, te pune in situatii neprietenoase in timp (disparitia chefului sau reversul medaliei, hiper cheful, shimbari fizice dezavantajoase, tulburari hormonale), de ce sa treci prin toate acestea cand poti spune NU, inceperii vietii sexuale la 14-16 ani?

Ău mai gad. Se vede că-i poponar. Şi acum… TADATADAAAM:
Mailul meu iti sta la dispozitie alexander.lecca@amdoar18ani.ro
Tu imi spui problema ta, iar eu o rezolv.

Nu mai am ce adăuga. Jur. Aici articolul.

Echipa Virgina – prima parte

Echipa virgina din spatele blogului face tot posibilul sa ma scarbeasca, scriind articole pe cat de proaste, pe atat de comentate.

Incepem cu Ariel, detergentul fondator. Dupa cum vedeti, il puteti contacta pentru orice, accepta orice, oricand, fiind un neinfricat, mai ales in fata poponarilor, fie ei activi sau pasivi.  Dar sa nu-l intelegem gresit, il contactati “ca puteti si ca vreti”. De fapt, a vrut sa accentueze ca prefera activii, intr-un mod mai putin rasunator.

Sa trecem la Malina. Pe Malina vrem sa o futem, si eu si Pizdulina. Dar cu ghiozdanele in spate, ca altfel nu accepta Malina.
Toti avem o parte a corpului sau o trasatura a unei persoane, care ne intereseaza in mod special. Ceea ce observam prima data la o persoana: unii ochii, unii bucile, unii tzatzele, unii burta, unii forma pantalonilor in zona genitala, etc. Ei bine, Malina observa ghiozdanul. O sa va spun mai tarziu de ce!

Am ajuns la Palmierul. Chiar daca este intitulat “flacau”, el este doar pe jumatate virgin. Si cand spun asta ma refer la faptul ca nu si-a folosit pana acum penisul, doar curul. “Events Manager” – bullshit, l-a racolat Ariel ca sa si-o mai dea si ei, din cand in cand, la ochiu’ maro.

WTF IS PATTY? A slang word/ reference to vagina. Dar Patty este PR. “O contactaţi pentru de toate” . Eu am contactat-o in legatura cu o muie, dar are deja programari toata saptamana asta, la fel si saptamana viitoare. La cine sa apelez pentru o urgentare?

Noi… ăă… suntem… ăă… aici!

Mi-am zis că nu pot s-o fac, că n-am cu ce… dar eu ştiu că pot s-o fac!

I-am zis tovarăşului meu de caterincă proastă că aş vrea ca azi să lansăm site-ul. Ideea site-ului i-a provocat o monstruoasă erecţie, trecând deja prin filtrul minţii şi pe ecranul imaginaţiei bolnave toate pulile introduse cu ură în beregata săracilor ălora pe care noi îi plagiem cu o vagă nesimţire şi-o gravă durere la cinşpe metri-n spate.

Este 9 Februarie, ora 12 şi 10 minute AM şi eu îmi storc creerii pentru a scrie acest prim articol de deschidere (a ce nu ştiu). Ar trebui să vă daţi seama că n-am nici cea mai mică legătura cu exprimarea chestiilor (în general) în scris, dar artistul (sau artista, în cazu-mi) creează cel mai bine chestii (în general) când e torturat (wtf?) şi nu se simte bine.

Blogul ăsta este… ăă… verde! Sau… ba nu! Ăăă, roz, oranj, negru cu gri si cu verde sau alb sau in fine. Nu contează pentru că fumeia din mine mă îndeamnă tot timpu la schimbări, deci şi prin urmare nu să ştie clar când o să-i sar în cârcă Persilului pentru o schimbare dă temă. Defapt… io nuştiu ce să zic despre blogul ăsta. Îl va vedea fiecare în parte cum vrea, dacă se încumetă să-l citească. Un idiot ar putea să-l vadă ca pe-o chestie de prost-gust pe care nişte ţărani au făcut-o ca să râdă ca proştii la ea. Un om inteligent, pe de altă parte, ar putea să-l aprecieze şi să-i ridice-n slăvi pe autori chiar dacă nu prea au talent la scris. Şi se scaldă-n way too much timp liber (…deşi timp liber e relativ spus pentru nişte jucători de World of Warcraft – da, ghicirăţi, şi eu şi Persil ne jucăm. Are un Warlock, ceea ce-i cul, dar ca rasă e orciţă, ceea ce e gay). De reţinut e că acesta nu e doar un blog! E un ceva colectiv format din, momentan, 2 persoane. Echipa am format-o acu câteva ore, pă mess, ceea ce-i cool. Zic eu. În principal se va scrie despre sex, muie, sânge şi căcat. Omor şi alte prostii nu servim, mereţi vizavi pentru aşa ceva. Noi suntem cu uarld pis, ceea ce-i şi mai cul. Zic.

Da… nu avem doar optişpe centimetri-n pulă pentru că io n-am pulă. Dar se rezolvă. Îmi vâr un dildo când o fut pe Mălina în cur şi-o să fie totul în regulă. Deci 18 centimetri-n pulă facem pe acest blog. Ha, v-aţi prins? Gen o futem pe Mălina (şi nu numai) în cur aici, gen facem mişto de săracii aia, adică-i umilim (eu văd umilinţa ca pe-o soră a futaiului în cur).

Eu (Pizdulina) şi Persil avem o chestie în comun. Amândoi am fost futuţi în cur de extratereştrii când eram mici. Pentru Persil s-a lăsat cu sechele, pentru mine cu un anus mai încăpător. Sunt mai fericita acum. Pot să-mi ascund prietenii acolo fără să bănuiască nimeni nimic. Gen. Ceea ce e genial. Prieteni ca periuţa de dinţi, care a dobândit achievement-ul de a se apropia de gura mea. Singura fiinţă vie sau nevie care a reuşit să ducă la capăt treaba asta murdară.

Nu pot să spun decât: muriţi în chinuri, bă, copii îndoctrinaţi care trăiesc cu impresia că-s independenţi, iubitori de frumos şi cărţi proaste ce sânteţi. Nu vă faceţi griji, dragi români cu simţ de umor şi scârbă de prostie. Noi suntem… ăăă… aici! Gen.

Ăsta e postul meu de Uelcăm, a lu Persil apare mâine că n-are chef acuma de scris.