Archive for March, 2010

Omege RoBlogFest!

După ce ieri seară mi-am mişcat curul ferm in cocălăria aia de Fratelli la mega-evenimentul RoBlogFest 2010 şi m-am întâlnit cu Nea Ariel care mi-o zis să mai scriu pe acest blog pe care numai el îl citeşte, am decis să mai scriu, ca să-i fac pe plac. Mi-a plăcut de Nea Ariel, e mai mic decât mine la înălţime şi e un pacifist foarte simpatic. Jur. După ce coşmarul blogosferei a-ncercat să-şi evidenţieze masculinitatea exacerbată prin acţiunea de “a scuipa”, care mie-mi pare foarte masculină, gen, Nea Ariel a vrut să intervină pentru a aplana conflictul. Păcat că-i o flegmă mică dă om. El are intenţii bune aşa, zic, da mai mişto ar fi fost să vină cu o idee gen “hai să-l batem pă Sebi!”. Ar fi fost cu muuuult mai hazliu şi mai Rambo gen. (Nu, n-am văzut Rambo. Da toată lumea vorbeşte dă el cu chiloţii uzi)

După această seară am o serie de întrebări.
Întrebarea numărul 1: Ariel mâţule, tu cum căcat reuşeşti să-ţi cari dread-urile alea la cât de sfrijit eşti, mamă? Par grele, nuş.
Întrebarea numărul 2: Câte analize dă Jaggermeister sau cum se scrie oi fi băut? Oare mai ţine minte careva?
Întrebarea numărul 3: Ce diareea murlocului turbat înseamnă Daily Cotcodac? Nu pă bune. Mi-e prea lene să dau un sărci pă Google.
Întrebarea numărul 4: Ariel, zi sincer, m-ai fute? Dă un mail să nu vadă obosita aia de gagică-ta.
Întrebarea numărul 5: Unde-o fost mă Vecinu de la 9 sau cum l-o chema? Că voia el să-mi facă ceva, shut sau gen, nush ceva cu fotbal şi aseară ar fi avut minunata ocazie.
Întrebarea numărul 6: A furat careva o pereche de ochelari? Să-l fut în toate găurile dacă da.

Bă, şi cam atâta. Persiluţ n-o venit la RoBlogFest, me scuzi, da lasă că ai avut ocazia de a mă cunoaşte pe mine în carne şi oase. Aaaaa, şi PS: Facem tricouri! Pe care o să le port şi eu şi Persiluţ când dormim! Defapt nu, că io dorm goală. Pana mea.

Draga Livia,

Esti o tarfa proasta si incompetenta.

Un prim argument ar fi faptul ca ai un blog cu 3 posturi in 3 luni.
Un al doilea argument ar fi ca te bucuri cand un sofer de autobuz iti deschide usa la stop ?! Pai spera si el la o muie, doar nu o face degeaba. Cam cum speri tu din partea amdoar18ani.ro sa te primeasca la ei in grajd, mancand cacat pe blogul asta. Sa il lingi in cur pe Guru Ariel in timp ce curvulita de Malina ii face o muie, din peisaj nelipsind Palmierul. El sa va faca poze.
Nu in ultimul rand, esti proasta si incompetenta pentru ca nu ai sesizat ca eu scriu fara diacritice.
In legatura cu greselile gramaticale – scriem cum vor pulile noastre. Daca ne-ar fi interesat, probabil ca am fi editat posturile. Deci iar esti proasta.
In concluzie, sa-mi sugi pula.

De ce este Mălina o ratată? partea a doua

Ha! N-o să scriu la niciun amdoar18ani, nu-mi pângăresc fiinţa cu o chestie ca asta. Aşa că vă rămâne să luaţi întreaga umanitate la puricat ca să mă găsiţi. Poate nici nu vreţi momentan, dar credeţi-mă, o să o faceţi din suflet după ce-o să vă enervez destul.

Îmi place titlul pentru că n-are legătura cu ce tocmai am scris. Sunt aşa culeanu.